Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sălaj și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, în parteneriat cu unitățile de învățământ de nivel gimnazial și liceal din Zalău au organizat azi, 27 martie 2018, un Flash-mob cu tema „ROMÂNIA 100 – MAI UNIȚI, MAI PUTERNICI!”.
Flash-mob-ul a fost o activitate în cadrul proiectului „100 de ani de unitate”, realizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri, proiect care are scopul de a educa elevii în spiritul unității naționale și de a sensibiliza comunitatea locală cu privire la menținerea dezideratului unității naționale în prezent, dar mai ales în viitor.
Acțiunea a durat aproximativ 10 minute și a avut loc pe Platoul de Marmură din fața Prefecturii Sălaj (Piața 1 Decembrie 1918). Fiecare unitate de învățământ a fost reprezentată de un grup de elevi și profesori. Activitatea de pregătire a elevilor a fost coordonată de către profesorii consilieri școlari, profesorii de istorie și profesorii consilieri educativi. Aceștia au transmis prin intermediul unor bannere, pancarte, steaguri, ținută vestimentară proprie etc. mesaje în spiritul unității naționale.
La eveniment au fost prezenți aproximativ 1000 de elevi și profesori, la care s-au alăturat reprezentanți ai instituțiilor organizatoare.
Avem speranța că împreună am reușit să transmitem mesaje cu un puternic impact educațional, într-o zi importantă care marchează Centenarul Unirii Basarabiei cu România.
Director CJRAE Sălaj,
Prof. psiholog dr. Melania-Maria GÂRDAN