Program de prevenire a violenței și infracțiunilor în mediul școlar „ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ”
Comportamentele agresive și violența tind să devină o problemă majoră a societății de azi. Agresivitatea este prezentă în toate mediile, implicând costuri sociale ridicate. Faptele de violență din mediul școlar au consecințe multiple și profunde.
La inițiativa Ministerului Educației, în perioada noiembrie 2023 – august 2024, CJRAE Sălaj în parteneriat cu ISJ Sălaj implementează în județul Sălaj programul de prevenire a violenţei şi infracţiunilor în mediul şcolar denumit „ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ”. Acest program, aprobat prin OME Nr. 6631/10.11.2023 (disponibil la https://edu.ro/anti_violenta), se concentrează pe sprijinirea şcolilor pentru crearea unui mediu sigur şi propice învăţării.
Programul propus are ca scop prevenirea apariţiei şi dezvoltării comportamentelor agresive, faptelor de violență și infracțiune în mediul școlar şi se realizează cu participarea tuturor actorilor implicați în procesul de educație.
OBIECTIVELE PROGRAMULUI
- Crearea unui climat sigur, primitor și de susținere pentru toți beneficiarii implicați (preșcolari, elevi, personalul unității și părinți) la nivelul unităților de învățământ;
- Îmbunătățirea relațiilor/coeziunii dintre personalul școlii, familie și preșcolari/elevi, inclusiv a colaborării acestora în vederea susținerii victimelor să gestioneze momentul traumatic și a autorilor să-și îmbunătățească comportamentul;
- Capacitarea preșcolarilor/elevilor să raporteze faptele de violență și a martorilor să adopte strategii de susținere a victimelor și descurajare a comportamentelor violente ale autorilor;
- Îmbunătățirea abilităților sociale și emoționale ale preșcolarilor/ elevilor, inclusiv a capacității acestora de identificare, interpretare, exprimare și autocontrol/autoreglare a emoțiilor într-o manieră constructivă față de sine și față de ceilalți;
- Conștientizarea consecințelor asociate săvârșirii faptelor de violență și a infracțiunilor.
Grupul țintă
Programul se adresează preșcolarilor, elevilor din învățământul primar, gimnazial, liceal și postliceal, părinților/familiilor preșcolarilor și elevilor. Programul este deschis tuturor unităților de învățământ cu personalitate juridică din județ. Participarea la proiect se face pe baza înscrierii și selecției de către CJRAE Sălaj.
Condiții de participare:
- unitatea de învățământ să aibă personalitate juridică;
- unitatea de învățământ demonstrează că există necesitatea inițierii și desfășurării unor activități de prevenire a violenței și infracțiunilor pentru preșcolari/elevi și familiile acestora;
- unitatea de învățământ își propune să implice Comisia pentru prevenirea şi eliminarea violenței, a faptelor de corupție şi discriminării în mediul școlar şi promovarea interculturalității în proiectarea și desfășurarea activităților.
Termenul limită pentru depunerea formularului de aplicare este 10 decembrie 2023.
Bugetul estimat al proiectului nu trebuie să depășească suma de 4000 lei/unitate de învățământ.
Activitățile proiectului
Unitățile de învățământ sunt încurajate să proiecteze, inițieze și desfășoare activități adaptate nevoilor preșcolari/elevilor, familiilor acestora și climatului școlar.
Activitățile bazate pe implicarea activă a preșcolarilor/elevilor, pe cooperare și crearea unui spațiu sigur pentru fiecare pot avea un impact semnificativ și pozitiv asupra acestora. De asemenea, o componentă importantă este implicarea părinților în activitățile școlii, alături de alți parteneri sau reprezentanți ai comunității locale. Încurajăm atât parteneriatele publice, cât și cele public- private, între unitățile de învățământ și ONG-uri sau/și reprezentanți ai mediului de afaceri. Activitățile pot fi organizate în cadru școlar sau extrașcolar, inclusiv în săptămâna „Școala Altfel”.
Exemple de activități:
- Activități de cunoaștere și dezvoltare a coeziunii pentru elevi, cadre didactice.
- Biblioteca vie, inclusiv cu victime ale violenței/ persoane care au fost condamnate, apoi reintegrate și reabilitate social;
- Teatru forum;
- Cluburi de filme/ documentare tematice;
- Grupuri de sprijin pentru elevii implicați în situații de violență (elevii cu comportamente violente, elevii victime dar și elevii martori);
- Vizite la tribunal, la muzeele închisorilor;
- Activități de învățare între egali (peer education);
- Activități artistice și sportive;
- Concursuri tematice;
- Campanii de conștientizare și sensibilizare;
- Ateliere pentru susținerea familiilor în ceea ce privește exercitarea rolului lor educativ (în colaborare cu cadre didactice și cu alți parteneri);
- Întâlniri ale elevilor și cadrelor didactice cu reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei, Serviciului pentru siguranța școlară, în vederea realizării unor dezbateri pe teme referitoare la fenomenul violenței;
- Participarea cadrelor didactice la activități de formare privind managementul/rezolvarea conflictelor și managementul clasei, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, promovarea cooperării, organizate în cadrul școlii, la CCD sau la parteneri;
- Sesiuni de informare/instruire referitoare la aplicarea Procedurii de management a cazurilor de violență adresate personalului unităților de învățământ și chiar elevilor.
Criterii de selecție a școlilor:
Criterii generale de selecție (3-5 criterii):
- Formularul de înscriere este completat în întregime, sunt descrise nevoile preșcolarilor/ elevilor, activitățile propuse, rezultatele așteptate, echipa implicată, parteneriatele și cheltuielile necesare;
- Activitățile propuse sunt adecvate pentru nevoile preșcolarilor/elevilor și se încadrează în obiectivele programului;
- Desfășurarea activităților propuse este planificată în perioada noiembrie 2023 – mai 2024;
- Bugetul solicitat este de maxim 4000 lei;
- Cheltuielile și bugetul estimat sunt corelate cu activitățile propuse.
Criterii specifice de selecție:
- Activitățile din proiect să vizeze minim 3 din cele 5 obiective ale programului;
- În grupul țintă să se regăsească și elevi care au fost implicați în acțiuni de violență/bullying/delincvență/consum și/sau trafic de substanțe interzise la nivelul școlii (victime și agresori) și părinții acestora;
- În grupul țintă să se regăsească și elevi cu CES/dizabilități/tulburări comportamentale/tulburări de învățare și părinții acestora;
- Realizarea unei resurse educaționale în format digital pe tema proiectului și prezentarea modului de diseminare a acesteia (material audio-vizual: scenete, filmulețe; broșuri, prezentări etc.)
- Decrierea modului de promovare a rezultatelor proiectului și a bunelor practici în rândul cadrelor didactice la nivel de școală/local/județean.
CALENDARUL PROGRAMULUI
Programul de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar se va desfășura pe parcursul anului școlar 2023-2024 și va avea următorul calendar:
Activitatea | Responsabil | Perioada |
1. Informarea unităților de învățământ (UIP) privind oportunitatea înscrierii în program | Ministerul Educației și CJRAE Sălaj | Noiembrie 2023 |
2. Alocarea sumelor dedicate implementării Programului în bugetele inspectoratelor școlare | Ministerul Educației | Noiembrie 2023 |
3. Constituirea echipelor de proiect la nivel de județului Sălaj și definirea criteriilor specifice de selecție a UIP | CJRAE Sălaj | Noiembrie 2023 |
4. Informarea UIP privind oportunitatea și condițiile de participare în program | CJRAE Sălaj | Noiembrie 2023 |
5. Înscrierea unităților de învățământ în program | UIP | 10 decembrie 2023 |
6. Selectarea unităților de învățământ în program și transmiterea listelor de către CJRAE Sălaj și ISJ Sălaj | CJRAE Sălaj | 15 decembrie 2023 |
7. Alocarea, de către ISJ Sălaj, a sumelor dedicate implementării Programului în bugetele unităților selectate | ISJ Sălaj | Decembrie 2023 |
8. Coordonarea/susținerea și monitorizarea activităților la nivelul unităților de învățământ | CJRAE Sălaj | Ianuarie – mai 2024 |
9. Desfășurarea activităților la nivelul unităților de învățământ din județ | UIP | Ianuarie – iunie 2024 |
10. Raportarea activităților desfășurate și a rezultatelor obținute la nivelul unităților de învățământ | UIP | Iunie 2024 |
11. Transmiterea rapoartelor financiare de la UIP către ISJ Sălaj | UIP | Iulie 2024 |
12. Verificarea rapoartelor financiare | ISJ Sălaj | Iulie 2024 |
13. Centralizarea rezultatelor obținute la nivel județean și raportarea acestora către ME | CJRAE Sălaj | Iulie 2024 |
14. Centralizarea rezultatelor obținute la nivel național și raportarea acestora | Ministerul Educației | August 2024 |
Anexe:
OME_6631_10_11_2023_Impreuna_prindem_curaj.pdf
Anexa CJRAE Sălaj-Impreuna prindem curaj.pdf
Pentru informații suplimentare accesați: https://edu.ro/anti_violenta și Anexa 1 – OM 6631/2023