PREZENTARE SERVICII DE MEDIERE ȘCOLARĂ

În învățământul preuniversitar furnizarea serviciilor de mediere școlară se desfășoară conform O.M.E.C.T. nr. 1539/2007 privind normele de încadrare și de activitate ale mediatorului școlar.

Mediatorul școlar este reprezentantul comunității în școală și reprezentantul școlii în cadrul comunității, având ca sarcină primordială sprijinirea participării tuturor copiilor din comunitate la învățământul obligatoriu, prin încurajarea implicării părinților în educația copiilor și în viața școlii și prin facilitarea cooperării între familii, comunitate și școală.

Mediatorul școlar colaborează cu personalul unității de învățământ, cu consiliul părinților și cu alte structuri asociative ale părinților, cu autoritățile locale și județene, cu organizații non-guvernamentale și cu alți parteneri care au ca scop creșterea gradului de participare la educație și îmbunătățirea calității serviciilor educaționale oferite de școală comunității, cunoaște comunitatea și datele statistice privind situația copiilor având scopul școlarizării.

PROGRAMUL DE LUCRU AL MEDIATORULUI ȘCOLAR

LUNI – VINERI 8:00 – 16:00