CONCLUZII DEZBATERE „EDUCAŢIA NE UNEŞTE”
Unitatea de învățământ: | CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ SĂLAJ |
Data organizării dezbaterii | 21.05.2019
|
Concluzii |
În ansamblu, viziunea ,,Educația ne unește” are un impact pozitiv asupra educației, fiind corelată cu tendințele de dezvoltare ale societății: – Existența liderului educațional la nivelul fiecărei unități de învățământ, ca model de inovare și performanță; -Creșterea rolului Institutului de Științe ale Educației care dezvoltă profiluri de absolvire pentru fiecare etapă a parcursului școlar obligatoriu, asigurând prin studiile pe care le inițiază deschiderea școlii spre ideile educaționale progresiste; – Examene de absolvire corelate cu programele de studii urmate de elevi asigurându-se astfel succes educațional; – Introducerea în mod sistematic și în fiecare unitate de învățământ a consilierii în carieră realizată mai ales de un profesionist în domeniu; – Creșterea procesului de autonomie instituțională, dar și a autonomiei profesorului în actul educațional; – Învățarea trans-disciplinara și colaborarea între profesori va conduce la creșterea interesului elevilor pentru școală, învățare și cunoașterea holistică a lumii în care trăim. Pe lângă aceste aspecte pozitive, în urma dezbaterilor s-a constatat că se impun anumite clarificări: – Clarificarea statutului consilierului în carieră (angajatorul – unitatea școlară, fișa postului cu atribuții clare de orientare școlară și profesională, diferențiată de atribuțiile de muncă ale profesorului consilier școlar); -Clarificarea statului consilierului școlar/logopedului, fișă de atribuții clară pentru sarcinile acestora; – Flexibilitatea rutelor școlare care să permită elevilor accesarea mai multor tipuri de Bacalaureat în vederea asigurării posibilității de a urma studii universitare în cât mai multe domenii; – Devine necesară schimbarea conținutului materiilor de la o perspectivă locală către una globală și mai ales aducerea în curriculumul tuturor disciplinelor școlare a temelor de actualitate, în consonanță cu timpul în care trăim și progresul științific, tehnologic, artistic al secolului nostru. |