Raport privind implementarea Proiectului de prevenire a traficului de persoane:

 „NU SUNT DE VÂNZARE!”

An școlar 2020 – 2021

Proiectul educațional de prevenire a traficului de persoane „NU SUNT DE VÂNZARE!”, a fost inițiat de către CJRAE Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj.

Argumentul proiectului

Traficul de persoane este o încălcare gravă a drepturilor şi demnităţii umane! În fiecare an, la nivel mondial, milioane de oameni sunt vânduţi sau exploataţi prin muncă. Comisia Europeană admite, de aftfel, faptul că traficul de persoane se întâmplă în toată lumea şi susţine creşterea nivelului de conştientizare prin evenimente în spaţiul public.

O dată pe an, în jurul zilei de 18 Octombrie, protestăm pașnic și realizăm activități educative de prevenire a traficului de ființe umane!

Scopul proiectului

Scopul urmărit este creşterea nivelului de conştientizare a populatiei generale în ceea ce priveşte amploarea traficului de persoane. Prin această acțiune, dorim să transmitem în special elevilor, dar și membrilor comunității, că au anumite drepturi fundamentale, care pot fi încălcate, devenind victime, prin diferite forme de exploatare: exploatare sexuală; exploatare prin muncă; prelevare de organe; privare de libertate; cerşetorie. Mulți tineri din ziua de azi, părăsesc țara în căutarea unui loc de muncă, nefiind conștienți de faptul că acolo pot fi exploatați prin muncă, sau că li se pot încălca anumite drepturi fundamentale. Considerăm că un om informat și prevenit, are mai puține șanse de a deveni o victimă a unor traficanți de ființe umane!

Activități realizate

Activitățile s-au desfășurat sub diverse forme, în funcție de scenariul după care au funcționat unitățile de învățământ:

Activități de tip flash-mob: flash mob-ul este o acţiune de masă, o modalitate de a te exprima şi de a transmite un mesaj, care urmăreşte sensibilizarea și creşterea solidarităţii la nivelul comunităţii ca formă de luptă împotriva traficului de persoane;

Ateliere de lucru pentru confecționarea de bannere și desene cu mesaje împotriva traficului de ființe umane;

Sesiuni informative realizate la nivel colectiv, la clasă;

Sesiuni informative desfășurate cu clase de elevi în mediul online;

Participarea la sesiuni informative organizate în mediul online de către ANITP ClujNapoca (Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Cluj-Napoca ).

Locații de desfășurare a proiectului

 Activitățile din cadrul proiectului s-au organizat în unitățile de învățământ din:  Zalău, Șimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei și Jibou, dar și în unitățile de învățământ din mediul rural, în care consilierii școlari își desfășoară activitatea.

Regăsiți mai multe detalii despre proiect accesând documentul atașat: Proiect_Nu sunt de vanzare_2020-2021

Felicităm consilierii școlari și elevii participanți care au spus „NU SUNT DE VÂNZARE!”, în cadrul activităților organizate pentru marcarea zilei de 18 Octombrie – Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.

REZULTATELE 

Proiectului de prevenire a traficului de persoane 

 „NU sunt de vânzare!” 

La ediția din anul școlar 2020 – 2021, Proiectul de prevenire a traficului de persoane „NU sunt de vânzare!” a fost implementat în 32 de unități de învățământ din județul Sălaj. În implementarea activităților  s-au implicat un număr de 24 de consilieri școlari din cadrul CJRAE Sălaj, care au colaborat cu un număr de 57 de cadre didactice din unitățile de învățământ în care își desfășoară activitatea. Beneficiarii proiectului au fost 1143 elevi din învățământul gimnazial și liceal.

Prezentăm mai jos activitățile realizate de către consilierii școlari:

  • Profesor consilier școlar, Dascăl Mirela Angela

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” Zalău

Număr de elevi participanți la activitate: 28 elevi din clasa a IX-a A

Profesori colaboratori la nivel de școală: prof. Conț Cezaria, prof. Rus Radu, prof. Bejan Sorin

Activitate desfășurată: prezentări Power-Point cu informații privind prevenirea traficului de ființe umane; confecţionare de bannere şi pancarte cu mesaje sugestive pe tema traficului de persoane, realizare de desene şi planşe cu caracter informativ; activitate sub formă de Flashmob realizată în sala de sport cu acordul directorului unității de învățământ și în colaborare cu profesorul de educație fizică și sport.

Link filmuleț: https://www.youtube.com/watch?reload=9&v=VkrOyCcYiyw&fbclid=IwAR3he56W4bF0f7aTzbDH9Gr04lYjM2C-uhNH4qzRGynX9qUAhXVYTvWq_kM

https://www.facebook.com/Liceul-Tehnologic-Voievodul-Gelu-Zalau-219975968171432/photos/pcb.1763301323838881/1763299627172384/

  •  Profesor consilier școlar, Pop Ioana Georgeta

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Şcoala Gimnazială „Gheorghe Şincai” Bobota, Şcoala Gimnazială Nr.1 Măerişte

Număr de elevi participanți la activitate -21 elevi din clasa a VIII – a  și  15 elevi din clasa a VII – a  (Bobota), 16 elevi din clasa: a VI – a  (Măerişte). Profesori colaboratori la nivel de școală: Director, prof. Fer Livia.

Activitate desfășurată:

  • prezentări Power-Point privind prevenirea traficului de ființe umane;
  • vizionarea unor filmuleţe cu caracter educativ pe tema traficului de persoane;
  • confecţionare de bannere şi pancarte cu mesaje sugestive pe tema traficului de persoane, realizare de desene şi planşe cu caracter informativ în cadrul orelor de dirigenție;
  • flashmob-dans liber în curtea şcolii. Link filmuleț/materiale activitate:

https://www.facebook.com/100000595713969/videos/pcb.3800067303356423/3800065270023293

https://www.facebook.com/ioana.pop.5201

  • Profesor consilier școlar, Chimișliu Simona – Ionela

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Școala Gimnazială ,,Silvania” Șimleu Silvaniei

Număr de elevi participanți la activitate: 91 elevi (23 elevi din clasa a II-a C, 21 elevi din clasa a III-a C, 6 elevi din clasa a VI-a C, 22 elevi din clasa a VIII-a A, 19 elevi din clasa a VIII-a C)

Profesori colaboratori la nivel de școală: Prof. pentru înv. primar, Chiș Liana;  Prof. pentru înv. primar, Kandert Stela;  Prof. Lazăr Mirela;  Prof.  Oniga Marius.

Activitate desfășurată: confecţionare de bannere şi pancarte cu mesaje sugestive pe tema traficului de persoane, realizare de desene şi planşe cu caracter informativ în cadrul orelor de dirigenție; activitate sub formă de Flash-mob realizată în curtea școlii (clasele: a II-a C, a III-a C, a VI-a C).

Link material activitate:

https://www.facebook.com/ScoalaSilvania/photos/pb.142551275817398.-2207520000../4567297453342736/?type=3&theater

https://www.facebook.com/ScoalaSilvania/videos/1118968115173137/?__so__=channel_tab&__rv__=all_videos_card

https://www.facebook.com/ScoalaSilvania/videos/2644285019170085/?__so__=channel_tab&__rv__=all_videos_card

https://www.facebook.com/ScoalaSilvania/videos/390542778771741/?__so__=channel_tab&__rv__=all_videos_card

  • Profesor consilier școlar Pop-Vaida Ioana-Ramona și Profesor logoped Gâlgău Adela

Unitățile de învățământ în care s-a implementat proiectul:

– Școala Gimnazială „Corneliu Coposu” Zalău

Număr de elevi participanți la activitate: 90 elevi din clasele: a VII-a A, a VII-a B, a VII-a C

Profesori colaboratori la nivel de școală: prof. diriginte, Mureșan Ioana; prof. diriginte, Dorolți Gabriel; prof. diriginte, Ortelecan Marinela; prof. Olănescu Diana.

– Școala Gimnazială „Siomon Bărnuțiu” Bocșa

Număr de elevi participanți la activitate: 40 de elevi din clasa a VII-a și clasa  a VIII-a.

Profesori colaboratori la nivel de școală: prof. diriginte,  Roșu Marinela; prof. diriginte, Gighi Florin.

Activitate desfășurată: consilieri colective în clasă; ateliere de lucru- confecționare pancarte cu mesaje semnificative;  expoziție în cadrul unității școlare și postări pe Facebook.

Link produse și activitate:

https://www.facebook.com/photofbid=10158801868417579&set=pcb.10158801870397579

https://www.facebook.com/photofbid=10158801906012579&set=pcb.10158801907377579

  • Profesor consilier școlar, Pop Ramona Maria

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei

Număr de elevi participanți la activitate: 56 elevi din clasele a X- a E  şi a X-a F

Profesori colaboratori la nivel de școală: Director, prof. Şerban Bianca Adriela, prof. Berek Aliz, prof. Duma Simona, prof. Butuşină Daniela, prof. Crăciun Claudia.

Activitate desfășurată: vizionarea unor materiale video de informare şi conştientizare, discuţii, dezbateri, scrierea de mesaje de combatere a traficului de persoane.

Link material activitate:

https://www.facebook.com/ramona.pop.357/posts/3506210399438302

  • Profesor consilier școlar, Prodan Voica

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Liceul Tehnologic ,,Octavian Goga’’ Jibou

Număr de elevi participanți la activitate: 111 elevi din clasele: V-VIII și IX-XII

Profesori colaboratori la nivel de școală: prof. Muntean Marius, prof. Cosma Gabriela, prof. Oancea Ramona, prof. Poenar Maria, prof. Teglaş Aura, prof. Gogota Ana.

Activitate desfășurată: flashmob-uri prin dans şi static cu elevi şi cadre didactice.

Link material activitate: https://www.facebook.com/photo?fbid=2704146016519712&set=pcb.2704146726519641

  • Profesor consilier școlar, Pop Eniko

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Liceul Tehnologic „Petri Mor” Nuşfalău

Număr de elevi participanți la activitați: 18 elevi din clasa a VII-a

Profesori colaboratori la nivel de școală: prof. Markus Viola-Eva

Activitate desfășurată: prezentare PowerPoint despre traficul de persoane; vizionare filmuleţ; dezbateri; realizarea de desene.

Link imagini activitate:

https://www.facebook.com/photo?fbid=4601820606556479&set=pcb.4601821703223036

  • Profesor consilier școlar, Szabó Beáta

Unități de învățământ în care s-a implementat proiectul:

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Boghiş

Număr de elevi participanți la activitate: 18 elevi din clasa: a VIII-a

Profesori colaboratori la nivel de școală: Director, prof. Bacsadi Dioszegi Paraschiva, prof. Szekely Enikő.

Şcoala Gimnazială „Bathory Istvan” Şimleu Silvaniei

Număr de elevi participanți la activitate: 20 elevi din clasa a V-a

Profesori colaboratori la nivel de școală: Director, prof. Vida Ana Margareta, prof. Veres Eniko, prof. Veres Tunde.

Activitate desfășurată: prezentare Power-Point;  informarea elevilor cu privire la amploarea, cauzele traficului de persoane, dar şi popularizarea modalităţilor de scădere a riscului de victimizare prin traficul de persoane; Workshop cu elevii: realizarea unor postere tematice şi expunerea acestora la vizierul şcolii.

https://www.facebook.com/photo?fbid=3387703357951259&set=pcb.3387703447951250

https://www.facebook.com/photo?fbid=1042920619514286&set=pcb.1042922036180811

  • Profesor consilier școlar, Pűsők-Bara Erika Mária

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Liceul Tehnologic Nr. 1 Sărmășag

Număr de elevi participanți la activitate: 44 elevi (din clasele: a VIII-a A; a X-a A și a XI-a A).

Profesori colaboratori la nivel de școală: prof. Chivu Mircea; prof. Boné Edina Katalin.

  • Activitate desfășurată:
    • realizare de desene cu caracter informativ, cu mesaje sugestive pe tema traficului de persoane în cadrul orelor de desen;
    • prezentări Power-Point privind prevenirea traficului de ființe umane;
    • vizionarea unor filmuleţe cu caracter educativ pe tema traficului de persoane;
    • aplicarea Testului Miturilor pentru elevi, privind traficul de ființe umane;
    • activitate sub formă de Flashmob realizată în curtea școlii cu acordul directorului unității de învățământ și în colaborare cu profesorul de educație fizică și sport, care s-a realizat sub forma unui un dans sincron, pe ritmurile Jerusalema.

Link filmuleț/material activitate: https://www.facebook.com/photo?fbid=3693702507362861&set=pcb.3693716820694763

  • Profesor consilier școlar, Antal Katalin-Edit

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Școala Gimnazială „Gyulaffy Laszlo” Cehu Silvaniei

Număr de elevi participanți la activitate: 28 elevi din clasa a VII-a

Profesori colaboratori la nivel de școală: Director, prof. Szekeres Eniko, prof. Szigyarto Krisztina, prof. Câmpianu Erzsebet, prof. Jozsa Katinka.

Activitate desfășurată: prezentări Power-Point privind prevenirea traficului de ființe umane; vizionarea unor filmuleţe cu caracter educativ pe tema traficului de persoane; activitate sub formă de Flashmob realizată în curtea școlii cu acordul directorului unității de învățământ.

Link filmuleț/materialactivitate: 

https://www.facebook.com/antal.katalin/videos/10218860567370559

https://www.youtube.com/watch?v=Tpg1TPEhfXk

  • Profesor consilier școlar, Bîrsan Camelia Mariana

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Șimleu Silvaniei

Număr de elevi participanți la activitate: 75 elevi din clasele: a IX- B, a XII-a B și a XII-a C

Profesori colaboratori la nivel de școală: prof. Mag Laura și prof. Brisc Sanda.

Activitate desfășurată: sesiuni de informare; atelier de realizare afișe, bannere

Link filmuleț/material activitate: https://www.facebook.com/CTIMSIMLEU/

  • Profesor consilier școlar, Daroczi Andrei Claudiu

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga” Jibou.

Număr de elevi participanți la activitate: 20 elevi din clasa a VI-a B.

Activitate desfășurată: prezentări PPT  sau audio/video.

  • Profesor consilier școlar, Lung Aniela

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău

Număr de elevi participanți la activitate: 26 elevi din clasa a X-a H

Profesori colaboratori la nivel de școală: prof. Cozac Alina

Activitate desfășurată: Activitatea s-a desfășurat online și a constat în prezentarea  unor materiale referitoare la problematica traficului de persoane, urmate de discuții și extragerea unor concluzii. S-a propus ca activitate viitoare lectura cărții „Pașaport spre paradis”, autoare Lili Crăciun, și inițierea unei dezbateri pornind de la problematica cărții.

  • Profesor consilier școlar, Blaj Alina

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Liceul Ortodox „Sf. Nicolae” Zalău

Număr de elevi participanți la activitate: 19 elevi din clasa a X-a

Activitate desfășurată: vizionarea unor filmuleţe cu caracter educativ pe tema traficului de persoane; confecţionare de bannere şi pancarte cu mesaje sugestive pe tema traficului de persoane, realizare de desene şi planşe cu caracter informativ; activitate sub formă de Flashmob realizată în curtea școlii cu acordul directorului unității de învățământ. Elevii au afișat prin diferite modalități mesaje care promovează: libertatea și drepturile fundamentale ale omului; mesaje împotriva traficului de persoane și împotriva tuturor formelor de exploatare umană.

  • Profesor consilier școlar, Boda Mariana

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Şcoala Gimnazială „Iuliu Maniu” Zalău

Număr de elevi participanți la activitate: 25 elevi din clasa a VII-a

Profesori colaboratori la nivel de școală: prof. Iosif Gabriella

Activitate desfășurată: activităţi de informare a elevilor cu privire la traficul de persoane, activităţi de realizare a desenelor „flashmob online”.

  • Profesor consilier școlar, Bodea Gabriela

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Școala Gimnazială Nr. 1 Aghireș

Număr de elevi participanți la activitate: 12 elevi  din clasele VI-VIII (simultan)

Profesori colaboratori la nivel de școală: Director, prof. Stânean Liana

Activitate desfășurată: o sesiune de informare urmată de realizarea desenelor.

Link filmulețe/material activitate utilizate (preluate de pe situl Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane):

https://www.youtube.com/watch?v=Vu7B_o-hCFk

https://www.youtube.com/watch?v=IAXPZpabjf0

  • Profesor consilier școlar, Maria Carla Cora

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău

Număr de elevi participanți la activitate: 27 elevi din clasa a VI a A

Profesori colaboratori la nivel de școlar: prof.  Diana Simoc.

Activitate desfășurată: Activitate desfășurată la clasă constând într-o sesiune informativă ce a vizat familiarizarea elevilor cu problematica traficului de persoane; prezentare Power-Point si filmuleț educativ; Activitate practică de realizare a desenelor cu mesaje împotriva traficului de persoane, activitate realizată în colaborare cu profesorul de desen.

  • Profesor consilier școlar, Groza Adriana

Unitățile de învățământ în care s-a implementat proiectul: Școala Gimnazială „George Coșbuc” Ortelec; Școala Gimnazială „Porolissum” Zalău, Școala Gimnazială Nr 1 Bălan

Număr de elevi participanți la activitate: 12 elevi din clasele: a VII-a  și a VIII-a

Profesori colaboratori la nivel de școală: Director, prof. Pavel Aurelia; prof. Puscas Mariana, Director, prof. Rusta Marinela, Prof. Cosma Dana.

Activitate desfășurată: lecții de informare; derulare de filmulețe, activitate de prezentare gen flash-mob.

  • Profesor consilier școlar, Józsa Krisztina Henriette

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Școala Gimnazială Nr. 1 Vârșolț

Număr de elevi participanți la activitate: 14 elevi din clasa a VIII-a

Activitate desfășurată: La începutul activității elevii au vizionat o prezentare PowerPoint, conținând informații despre: ce este traficul de ființe umane, formele acestuia, răspândirea globală și națională, caracteristicile unui traficant. A urmat o scurtă discuție folosind metoda brainstorming privind prevenirea traficului de ființe umane, respectiv metode de a cere ajutor în caz de pericol. Participanții au completat testul miturilor referitor la victimele traficului de persoane. La final au realizat planșe cu caracter informativ și mesaje antitrafafic.

  • Profesor consilier școlar, Horvath Beata Laura

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Școala Gimnazială 1 Borla

Număr de elevi participanți la activitate: 24 elevi din clasa a VI-a și a VII-a

Profesori colaboratori la nivel de școală: prof. Gomboș Ilona, prof. Mate Zsuzsanna

Activitate desfășurată: Consiliere colectivă la clasă față în față – 2 ore; Flash-mob în curtea școlii.

  • Profesor consilier școlar, Prof. Simona Loboş

Unitățile de învățământ în care s-a implementat proiectul:

Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău

Număr de elevi participanți la activitate: 120 elevi din clasele IX-XII

Profesori colaboratori la nivel de școală: prof. Pop Seling Rodica, prof. But Monica, prof. Pop Ioana, prof. Daniela Gorgan

Activitate desfășurată: de informare în clasă sau pe GoogleClassroom (perioada de învăţare online).

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Chieşd

Număr de elevi participanți la activitate: 32 elevi – clasa a VII-a şi a VIII-a

Profesori colaboratori la nivel de școală: prof. Crişan Adriana, prof. Crişan Dan

Activitate desfășurată: de informare în clasă, flashmob în curtea unităţii de învăţământ.

  • Profesor consilier școlar, Man Adina Maria

Unitățile de învățământ în care s-a implementat proiectul: Liceul Tehnologic „Ioachim Pop” Ileanda şi Liceul Tehnologic Nr.1 Gîlgău

Număr de elevi participanți la activitate: 32 elevi din clasa a X a

Activitate desfășurată: Afişe şi intervenţia unui reprezentant ANITP- Cluj Napoca

Link filmuleț/material activitate: https://youtu.be/-OrBd4vlAE4

  • Profesor consilier școlar, Szalánszki Judit și profesor logoped Rózsa Etelka

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Liceul Reformat „Wesselényi” Zalău

Număr de elevi participanți la activitate: 18 elevi din clasa a X-a A

Activitate desfășurată: Consiliere colectivă cu tema: Prevenirea traficului de persoane „NU sunt de vânzare!”, colaje, desene cu tema prevenirii traficului de persoane.

  • Profesor consilier școlar, Keresztes Zita

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău

Număr de elevi participanți la activitate: 60 elevi din clasele a IX- a, a X-a și a XII-a

Activitate desfășurată: prezentare ppt, materiale video, dezbatere cu tematica proiectului.

  • Profesor consilier școlar, Morar Monica

Unitatea de învățământ în care s-a implementat proiectul: Colegiul Naţional „Silvania“ Zalău

Număr de elevi participanți la activitate: 31 elevi din clasa a  XI -a F

Activitate desfășurată: activitate de informare în legătură cu traficul de fiinţe umane, ce este acesta şi cum poate fi prevenit. Activitatea s-a desfăşurat online, şcoala fiind în scenariu roşu în această perioada.

În galeria de imagini puteți vizualiza momente din timpul activităților și lucrările realizate de către elevi.

Mulțumim celor care se implică în implementarea acestui proiect încă de la prima ediție, din anul 2011, și celor care au făcut posibilă organizarea celei de a X – a ediții din acest an!