Raport privind activitățile desfășurate în școli cu ocazia

„Săptămânii legumelor și fructelor donate” 2016

În societatea românească  sunt numeroase familii aflate în dificultate, numeroși copii care au diferite nevoi pe care familia nu le poate satisface. Prezentarea acestor situații elevilor, implicarea lor în ajutorarea acestor copii nevoiași ajută mult la dezvoltarea abilitatilor sociale de solidaritate și unitate.

Învățându-i să dăruiască îi învățăm să fie mai înțelegători, mai buni, îi ajutăm să simtă acea emoție specială  de „a fi folositor”.

Drept urmare, în cadrul Săptămânii legumelor și fructelor donate s-au desfășurat activități de mare amploare în 25 de unități școlare sub îndrumarea consilierilor școlari.

Obiectivele acestor acțiuni au fost:

  • Formarea spiritului civic,
  • Sensibilizarea copiilor cu privire la nevoile celorlalți.

În această activitate a fost implicat un număr de 3126 copii voluntari și 255 cadre didactice care au oferit fructe și legume (cca. 5818 kg de fructe și legume) unui număr 551 de copii proveniți din familii cu status socio-economic scăzut.